Orădeanca Mara Mihociu (antrenor: Stroe Mircea) a fost cea mai bine clasată reprezentantă a României în probele individuale la Campionatul European de Tir cu Arcul pentru Tineret, desfășurat la Roma, competiție care a reunit peste 500 de sportivi din 40 de țări. Sportiva legitimată la CS Redpoint și CS Crișul...

Primăria Municipiului Oradea

️ Clubul Sportiv Crișul Oradea salută finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a bazinului acoperit Crișul, investiție realizată de Primăria Municipiului Oradea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În valoare de aproape 8,93 milioane de lei (fără TVA), proiectul a transformat bazinul într-o bază sportivă modernă și eficientă...

Asociația Kopita

| În perioadele 6–10 iulie, respectiv 20–24 iulie 2026, Clubul Sportiv Crișul Oradea a participat, cu deosebită onoare și gratitudine, la tabăra organizată de Asociația Kopita, la invitația acesteia. Această colaborare a oferit tinerei generații oportunitatea de a descoperi valorile și activitățile desfășurate în cadrul secțiilor noastre. Pe parcursul acestor...

Campion Național U23.ATLETISM

| Campion Național U23! Sportivul Balaciu Denis, reprezentând Clubul Sportiv Crișul Oradea, a cucerit locul Iși titlul de Campion Național U23 la aruncarea ciocanului (7,26 kg), cu o performanță de 48,30 m. Competiția a avut loc în cadrul Campionatelor Naționale de Aer Liber U16/U23, desfășurate la Deva, în perioada 18–19...

Cupa României.

Rezultate frumoase pentru sportivii Clubului Sportiv Crișul Oradea la Cupa României: Tirla Sofia – Locul IIla proba de 50 m spate, categoria Juniori II şi locul V la proba de 50 m liber, categoria Juniori II. Antrenor: Tirla Ovidiu Crișan Maia – Locul V la proba de 100 m fluture,...

Cupa României de înot.

În perioada 17–19 iulie, sportivii Clubului Sportiv Crișul Oradea vor lua startul la Cupa României de înot pentru seniori, tineret și juniori I-II, competiție organizată la Bazinul Olimpic din Târgu Mureș. Clubul nostru va fi reprezentat de: Crişan Maia, Dumitrescu Olivia, Tirla Sofia, Székely Antonio, Melniciuc Dan, Tasyürek Denis, Kirei...

Clubul Sportiv Crișul Oradea caută viitorii campioni la polo pe apă ! Selecție pentru băieți și fete cu vârste între 7 și 12 ani. Învață să înoți mai bine Fă parte dintr-o echipă adevărată Dezvoltă-ți curajul, disciplina și spiritul de învingător Trăiește emoția competițiilor și bucuria victoriilor! Înscrieri și informații:...

Balcaniada U16.

| Balcaniada U16 | 16–19 iulie Există momente în care o convocare valorează mai mult decât o medalie. Este dovada că munca, seriozitatea și încrederea în propriul drum înving chiar și cele mai dificile obstacole. După unul dintre cei mai grei ani din istoria recentă a secției de polo a...

ORADEA MASTERS – NATIONAL CHAMPIONS!

| ORADEA MASTERS - NATIONAL CHAMPIONS! A new national title arrives at Oradea! The Crisulul Oradea Masters team has once again demonstrated that the tradition, value and spirit of the Oradea polo remain at the highest level. The band, made up of former great players of Cri vâr and Romanian...

Powerlifting

Secția de Powerlifting a Clubului Sportiv Crișul Oradea, coordonată de instructorul sportiv Borz Ioana și antrenorul voluntar Lupas Ionuț Florin , a avut onoarea de a fi vizitată de domnul Ovidiu Pănăzan , președintele Federației Române de Powerlifting, în cadrul programului de pregătire al sportivilor noștri pentru principalele competiții ale...

Sari la conținut